Irina Begu (30 WTA, 32 de ani) a câștigat meciul cu Elizabeth Mandlik (129 WTA, 21 de ani), scor 3-6, 7-6(1), 6-2, din turul 1 de la Australian Open.
Fiica fostei jucătoare Hanna Mandlikova a luat primul set la 3, după ce Irina Begu a condus în debutul întâlnirii cu 2-0.
Întâlnirea dintre Irina Begu și Elizabeth Mandlik a început cu o întârziere de 5 ore din cauza ploii de la Melbourne.
De menționat că Irina Begu este singura româncă favorită la Australian Open, ea fiind cotată cu a 27-a șansă la cucerirea primului Grand Slam al anului.
Irina este românca cu cel mai tare rezultat în acest debut de sezon, semifinala jucată și pierdută cu Arina Sabalenka la Adelaide, în urmă cu două săptămâni.
Irina Begu o va întâlni în turul doi de la Australian Open pe învingătoare dintre Lucia Bronzetti (52 WT) și Laura Siegemund (24 WTA).
Simona Halep a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022, iar Irina Begu a comentat despre acest caz: „Întotdeauna am fost atentă. Cred că asta e cea mai mare frică a unui sportiv. Încerc să verific toate medicamentele, toate suplimentele pe care le iau și să evit o astfel de problemă. În general, trimit la anti-doping prospectul sau suplimentul pe care urmează să îl iau și primesc acordul din partea lor, dacă este în regulă.
Mai am și doctorul meu din Germania, cu care lucrez, iar el îmi dă suplimentele care sunt conforme. E important să verificăm, să fim atente când deschidem o sticlă de apă, unde o lăsăm. Întotdeauna când deschid o sticlă și părăsesc încăperea, iar sticla nu a fost urmărită sau în preajma echipei mele, nu mai beau din acea sticlă”.
(8) Daria Kasatkina – Varvara Gracheva
(14) Beatriz Haddad Maia – Nuria Parrizas Diaz
Lucrezia Stefanini – Tatjana Maria
Sloane Stephens – Anastasia Potapova
(27) Irina Begu – Elizabeth Mandlik
Lucia Bronzetti – Laura Siegemund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER